Open menu
16 Mar 2023

EYE2023: Idei pentru o Europă mai bună

Image
EYE2021

EYE2023 se apropie rapid - va avea loc pe 9 și 10 iunie! Suntem nerăbdători să primim mii de tineri din întreaga Uniune Europeană și din afara ei la Parlamentul European de la Strasbourg și online, ca să-și împărtășească și să-și definească ideile despre viitorul Europei.  

Înainte de eveniment, dorim să dezvoltăm sute de idei împărtășite de tineri ca tine pe youthideas.eu. Platforma a fost lansată inițial în 2018 pentru a face auzite vocile tinerilor pe teme care contează. Recent, am regândit-o, iar acum poți nu doar să împărtășești idei noi, ci și să le dezvolți pe cele existente punând în lumină organizațiile locale, proiectele și persoanele care lucrează la ele. 

 

Cum poți contribui?  

Youthideas.eu îți oferă următoarele posibilități:  

• să reacționezi la idei și să le votezi pe cele care îți plac;  

• să comentezi și să dezvolți idei și inițiative împărtășite de alții;  

• să împărtășești exemple de proiecte și de bune practici care funcționează deja pe baza unor idei existente;  

• să găsești informații suplimentare și resurse legate de subiectele din Raportul despre ideile tinerilor;   

• să trimiți idei noi! 

 

Intenționezi să participi la EYE2023?  

În timpul EYE, ideile trimise pe youthideas.eu vor fi în prim-plan în Ideas Hub (Centrul de idei). Aflat în apropiere de hemiciclu, Ideas Hub este un spațiu special amenajat, unde vei avea posibilitatea să te implici în diferite moduri:  

• în Ideas Development Corner (Colțul de dezvoltare a ideilor), poți să îți dezvolți ideile și să le perfecționezi, să discuți cu organizații de tineret și să afli despre oportunitățile actuale;  

• în Networking and Chill-out Area (Zona de socializare și de relaxare), poți să socializezi și să discuți cu ceilalți pe marginea ideilor voastre într-o atmosferă relaxată;  

• în Expert Corner (Colțul expertului), vei avea ocazia să-ți discuți ideile cu experți pentru a le cizela și pentru a afla despre legile aplicabile ale Uniunii și despre competențele de care ai putea avea nevoie;  

• în Digital Corner (Colțul digital), ai șansa să contribui cu idei și comentarii pe youthideas.eu;   

• în Photo Area (Zona foto), îți vom oferi și posibilitatea de a face o poză-suvenir! 

 

Nu poți participa la EYE2023 în persoană? Nu îți face griji – tot îți poți face auzită vocea! În timpul EYE2023, atât cei care participă în persoană, cât și cei care participă online vor fi invitați să contribuie la platforma youthideas.eu prin intermediul aplicației EYE și al versiunii mobile a paginii. 

Cele mai populare idei discutate în timpul EYE2023 vor fi publicate în Raportul despre ideile tinerilor, care este redactat de tineri. 

 

Vrei să duci mai departe o idee?  

După EYE, o echipă de voluntari numită EYEdea boosters (Promotorii de idei) va prezenta cele mai populare idei în fața eurodeputaților și a altor factori de decizie relevanți în cadrul EYE Hearing (Audierea EYE), la Bruxelles, în toamna anului 2023. 

 

Ce se întâmplă după EYE Hearing? 

Căutarea de idei despre viitorul Europei nu se încheie după EYE Hearing. Alătură-te comunității together.eu pentru a intra în legătură cu persoane care îți împărtășesc entuziasmul față de Europa și pentru a acționa pornind de la problemele și ideile care te interesează!