Open menu

Termene de utilizare

Descriere

youthideas.eu este un site care le permite tinerilor să își împărtășească ideile și comentariile privind teme europene actuale. Scopul este de a crea un dialog continuu între Parlamentul European și tinerii cetățeni, pentru a ține seama de opiniile și ideile lor de recomandări politice.

Site-ul este proprietatea Uniunii Europene, reprezentată de Parlamentul European, și a fost dezvoltat pentru a permite tinerilor cetățeni și organizațiilor să joace un rol activ în crearea unui viitor mai bun în UE.

Principalele teme de discuție sunt reflectate în secțiunea „Ce este important pentru tine?” și sunt împărțite în următoarele 11 categorii:  

  • Schimbări climatice și mediul
  • Cultură și media
  • Democrație
  • Educație
  • Uniunea Europeană în lume
  • Sănătate și sport
  • Drepturile omului
  • Locuri de muncă, economie și transformare digitală 
  • Migrație
  • Securitate
  • Inegalitate socială
  • Altele

Utilizatorii pot împărtăși idei despre aceste teme sau pot comenta ideile împărtășite de alte persoane și publicate pe site. 
Utilizatorii pot și să dezvolte în continuare ideile împărtășite de alte persoane sub forma unui comentariu, adăugând exemple de proiecte, inițiative și organizații locale care lucrează la aceste idei. 

Funcționalitate

Utilizatorii pot contribui în două moduri:

Ei pot împărtăși o idee complet nouă. Pentru aceasta, ei trebuie să facă clic pe caseta intitulată Care este ideea ta? Ei vor trebui să aleagă o temă și să adauge prenumele, adresa de e-mail, limba și ideea. Pentru a-și putea trimite ideea, ei vor trebui să accepte politica de moderare a youthideas.eu, termenele de utilizare și politica de confidențialitate. Te rugăm să reții că acestea sunt singurele date necesare pentru a putea trimite idei. Utilizatorii sunt invitați să se abțină de la transmiterea altor date cu caracter personal care nu sunt strict necesare. Astfel, dacă sunt introduse astfel de date, ele vor fi șterse/nu vor fi publicate. 

Ideea lor nu este publicată automat. Un grup de editori îl va revizui și îl va edita, cu condiția ca sensul inițial să nu fie denaturat. Dacă ideea trimisă este similară ideilor trimise de alte persoane, ea poate fi unită cu acestea și apoi publicată. Prin urmare, ideile pot fi publicate într-un format diferit față de cel trimis inițial de un utilizator.  

Ei pot împărtăși un comentariu. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să utilizeze câmpul denumit Păreri despre această idee? de sub fiecare idee. Ei vor trebui să își împărtășească comentariile în câmpul rezervat, apoi să facă clic pe Mai departe, să introducă prenumele, adresa de e-mail, limba și să accepte politica de moderare a youthideas.eu, termenele de utilizare și politica de confidențialitate. Te rugăm să reții că acestea sunt singurele date necesare pentru a putea trimite idei. Utilizatorii sunt invitați să se abțină de la introducerea altor date cu caracter personal care nu sunt strict necesare. Astfel, dacă sunt introduse astfel de date, ele vor fi șterse/nu vor fi publicate. 

Apoi, ei trebuie să facă clic pe Trimite. În cazul în care comentariile lor sunt în conformitate cu politica noastră de moderare, grupul de editori îl va publica. În final, aceste idei și comentarii vor fi rezumate în raportul privind ideile tinerilor, care va fi distribuit tuturor deputaților în Parlamentul European în cadrul Evenimentului tineretului european (EYE2023), care va avea loc în toamna anului 2023. 

Cine poate utiliza youthideas.eu

Orice persoană care își are reședința în UE sau în afara UE și care are cel puțin 13 ani poate utiliza youthideas.eu. Minorii (cu vârsta sub 18 ani) trebuie să aibă permisiunea părintelui sau tutorelui legal de a utiliza youthideas.eu. Părinții sau tutorii legali ai unui minor sunt obligați să respecte aceste termene de utilizare și sunt responsabili pentru utilizarea de către copilul lor a youngideas.eu.  Dacă furnizați o informație falsă (de exemplu, legată de vârstă), Parlamentul European își rezervă dreptul de a anula și de a șterge contul și toate activitățile asociate acestuia.

Utilizatorii nu trebuie să fie înregistrați pentru a trimite o idee sau un comentariu. 

Condiții aplicabile

Prin trimiterea unui comentariu sau a unei idei pe youthideas.eu, toți utilizatorii sunt de acord cu aceste termene și cu următoarele politici și avize suplimentare: 

Parlamentul poate modifica aceste termene sau politicile de mai sus pentru a reflecta modificări ale funcționalităților youthideas.eu sau din motive juridice și de securitate. Parlamentul va informa utilizatorii despre orice modificare substanțială a acestor termene sau a oricăreia dintre politicile de mai sus.
 

Suspendare și încetare

Pentru a asigura o îmbunătățire constantă, Parlamentul European poate modifica serviciile de platformă și, prin urmare, poate adăuga sau elimina funcții, caracteristici sau cerințe și/sau poate suspenda sau opri o parte din servicii. În consecință, Parlamentul European poate înceta utilizarea oricărui serviciu din orice motiv, fără a fi responsabil față de utilizatori pentru o astfel de acțiune.

Drepturi de proprietate intelectuală

Proprietatea

Utilizatorii care transmit idei sau împărtășesc comentarii pe platforma youthideas.eu sunt responsabili de toate drepturile de proprietate intelectuală asupra contribuțiilor lor și le păstrează.

Licență acordată altor utilizatori și Parlamentului European

Prin transmiterea de idei sau împărtășirea de comentarii pe platforma youthideas.eu, utilizatorii acordă altor utilizatori ai platformei și Parlamentului European o licență mondială, neexclusivă, transferabilă, scutită de redevențe, necomercială, sublicențiabilă, pentru utilizarea contribuțiilor lor, inclusiv dreptul de a le reproduce, distribui, modifica, edita, rezuma, traduce, crea opere derivate, afișa și comunica publicului prin orice mijloace de comunicare în masă, în scopul gestionării, promovării sau îmbunătățirii platformei youthideas.eu sau al promovării activităților Parlamentului. De asemenea, ei sunt de acord să nu conteste faptul că numele lor sunt menționate sau nu sunt menționate atunci când contribuțiile lor sunt comunicate publicului. 

Contribuțiile pot fi difuzate pe site-urile Parlamentului, pe platformele de comunicare socială, în cadrul evenimentelor de informare și implicare și pe toate celelalte canale de comunicare ale instituției. 

Licența se acordă pe întreaga durată a drepturilor de autor și, după caz, a drepturilor conexe. În cazul în care conținutul este îndepărtat, licența va înceta pentru utilizări viitoare, dar nu pentru utilizările permise înainte de îndepărtarea sa.

Licență de utilizare a platformei

Sub rezerva acestor clauze, utilizatorilor li se acordă o licență neexclusivă, mondială, netransferabilă, nesublicențiabilă și revocabilă pentru a utiliza software-ul furnizat ca parte a serviciilor platformei youthideas.eu. 

Licență de utilizare a conținutului Parlamentului European

Orice conținut furnizat de Parlamentul European pe platforma youthideas.eu este proprietatea exclusivă a UE și poate fi utilizat numai în conformitate cu avizul juridic al  site-urilor Parlamentului. Utilizatorii se angajează să respecte drepturile de proprietate intelectuală ale UE, fără a aduce atingere drepturilor și excepțiilor prevăzute de legislația aplicabilă. 

Garanții

Prin trimiterea ideilor sau împărtășirea comentariilor în scris pe platforma youthideas.eu, utilizatorii garantează că:

  • sunt autorul și/sau titularul dreptului asupra contribuțiilor și/sau au obținut toate licențele necesare și consimțământul terților care au drepturi asupra conținutului respectiv;    
  • au dreptul de a acorda Parlamentului European și altor utilizatori o licență de utilizare a contribuțiilor lor în conformitate cu prezentele termene; 
  • nicio parte terță nu are drepturi asupra contribuțiilor încărcate care ar putea limita în vreun fel drepturile Parlamentului sau ale altor utilizatori care decurg din aceste clauze;
  • contribuțiile încărcate nu încalcă nicio lege sau drepturi ale terților, cum ar fi drepturile de autor și drepturile conexe, mărcile comerciale, brevetele și dreptul la viață privată.

Răspunderea

Utilizatorii sunt pe deplin răspunzători pentru contribuțiile lor și sunt obligați în mod expres să nu facă declarații defăimătoare și să nu încalce sau să autorizeze orice încălcare a dreptului de autor, a mărcii, a legislației privind protecția datelor și viața privată sau a oricărui alt drept legal.

Parlamentul European nu își asumă nicio responsabilitate sau răspundere în astfel de cazuri, iar utilizatorii responsabili vor fi răspunzători pentru orice daune sau alte tipuri de răspundere care decurg din acestea.

Utilizatorii sunt de acord să apere, să despăgubească și să elibereze Parlamentul European de orice responsabilitate împotriva oricărei plângeri, proces sau procedură care decurge din orice încălcarea prezentelor termene, inclusiv încălcarea drepturilor de autor ale terților și a altor drepturi de proprietate intelectuală.